Companie

Times Consulting este o companie ce furnizează servicii profesionale de contabilitate, fiscalitate şi consultanţă. Activând pe această piaţă dinamică de mai bine de 10 ani, compania Times Consulting dispune de o echipă valoroasă de specialişti experimentaţi şi bine pregătiţi teoretic pe domeniile specifice fiecărei poziţii ocupate în cadrul firmei. Selectaţi dintre cei mai buni studenţi de la Academia de Studii Economice sau Facultatea de Drept, membri echipei sunt economişti sau jurişti, cu o educaţie multiculturală şi cu bune capacităţi de comunicatori ce se îmbină perfect cu pregătirea lor profesională şi cu viziunea şi cultura organizaţiei noastre.

Acest colectiv de experţi este condus cu profesionalism de managerul firmei doamna Cristina Buga.
Începând cariera în anul 1997, doamna Cristina Buga are o vastă experienţă profesională în domeniul contabilităţii. Pe lângă experienţa profesională obţinută, a avut şi oportunitatea de a lucra în cadrul Ministerului de finanţe – Activitatea de Control Fiscal – în prima faza ca inspector de specialitate, apoi consilier superior, astfel încât în decursul celor 10 ani de control fiscal a obţinut toate gradele ce implică activitatea de execuţie.

Experienţa sa în domeniul financiar a fost creată pornind de la o bază teoretică foarte solidă. Doamna Cristina Buga a absolvit Academia de Studii Economice, facultatea de Finanţe, Bănci şi Contabilitate, specializarea Contabilitate şi Informatică de Gestiune, în anul 1997, iar după aceea a absolvit un program de master în domeniul auditului.

Începând cu anul 2007 a devenit membru al Camerei Consultanţilor Fiscali din România. Din 2008 este de asemenea membru al Corpului Experţilor Contabili din România – CECCAR, iar din anul 2009 a devenit auditor în cadrul Camerei Auditorilor Financiari din România. Experienţa sa practică s-a construit odată cu legislaţia României aşa ca ea a fost martorul tuturor marilor transformari legislative româneşti din ultimii 10 ani. Munca în aparatul de stat i-a dat oportunitatea de a-şi lărgi experienţa în ceea ce priveşte vastele domenii de activitate în care activeaza firmele în economia de piaţă actuală.

Multidisciplinaritatea serviciilor pe care le oferim ne îndreptăţeşte să sperăm că în scurt timp vom obţine un segment din ce în ce mai important din piaţa serviciilor financiare-contabile. Activităţile clienţilor noştri, în mare parte profitabile, sunt extrem de diversificate, provenind din foarte multe sectoare de activitate atât din sectorul tradiţional cât şi din domeniile hi-tech, telecomunicaţii, etc.

În concluzie, cu asemenea elemente precum seriozitatea, prestigiul, increderea si profesionalismul serviciilor noastre conduse toate sub auspiciul calităţii, ne permitem să reafirmăm crezul afacerii noastre: respect al regulilor care guvernează lumea afacerilor şi creatori de performanţă pentru clienţii noştri.

© 2019 Times Consulting | Design Theme by: D5 Creation | Powered by: WordPress